dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "ISJ Constanta"

An de an, în fiecare sezon estival, patronii de pe litoral sunt într-o continuă căutare de angajați. Cum la noi personalul calificat se găsește foarte greu, reprezentanții HoReCa sunt nevoiți în cele mai multe cazuri să caute forță de muncă în străinătate. Acest lucru s-ar putea schimba în viitor, iar un prim pas a fost făcut astăzi în Constanța. Cel puțin când vine vorba bucătari, brutari sau patiseri, agenții economici au pe ce se baza. Elevi și cadre didactice de la mai multe unități din învățământul profesional și-au prezentat măiestria și preparatele delicioase.

Caravana „Redescoperă Oina“ a pornit astăzi la drum. Federația Română de Oină, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și al Direcției Județene pentru Sport Constanța, dar și cu finanțare din partea Consiliului Județean Constanța va promova sportul național al României în mai multe localități de pe raza județului. La finalul proiectului, cunoștințele acumulate de toți cei implicați vor fi testate în cadrul Cupei Tomis la oină.

Au protestat în timpul declarațiilor făcute de autorități cu ocazia începerii unui nou an școlar. Părinții care și-au înscris copiii la clasa pregătitoare la Școala Gimnazială nr. 39 din Constanța și s-au trezit că cei mici au fost relocați la o altă unitate de învățământ, continuă să fie nemulțumiți. Oamenii nu sunt de acord cu această mutare și au cerut demisia inspectorului școlar, dar și a directoarei de la școala „Nicolae Tonitza”.

O mare parte dintre părinții copiilor de la Școala nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanța nu sunt de acord cu relocarea elevilor. Peste 100 de copii au fost mutați la Școala Gimnazială cu nr. 31 din oraș. Motivul: unitatea de învățământ nu are suficiente clase pentru toți elevii. Doi dintre părinți au protestat astăzi în fața sediului Inspectoratului Școlar Județean.

Cadrele didactice se pregătesc pentru sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat. Astăzi au fost aleși vicepreşedinţii şi cadrele didactice care vor face parte din comisiile centrelor de examen. Prima probă a examenului de maturitate este programată pe data de 16 august.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233